Elit, una dintre cele mai importante companii de pe piața de produse din carne și mezeluri din România, aniversează 20 de ani de la momentul așezării primului produs Elit pe rafturile magazinelor alimentare. Compania își datorează succesul pasiunii pentru “gustul desăvârșit” și a reușit, în acești 20 de ani de activitate, să devină un model de afacere de succes în industria alimentară, în care atributele brandului sunt recunoscute: gust desăvârșit, calitate a produselor și grijă pentru clienți și consumatori deopotrivă.
Contribuția Elit la dezvoltarea economică a zonei a crescut odată cu compania și continuă să fie semnificativă pe întreg lanțul de producție. Pe lângă contribuții substanțiale la bugetul de stat, Elit continuă să fie un angajator preferat în zona Transilvaniei, acolo unde locurile de muncă sigure oferite de companie sprijină indirect crearea unui lanț valoric sigur și stabil. Elit sprijină indirect dezvoltarea organică a micilor magazine, furnizorilor locali din industria alimentară sau furnizorilor de servicii adiacente, prin parteneriate locale stabile, de încredere.
“20 de ani de activitate sunt dovada vie că Elit este o companie puternică, care poate reprezenta cu cinste industria și care poate concura de la egal la egal cu marii jucători internaționali. Compania Elit a crescut an de an, evidențiind o dezvoltare sustenabilă, bazată pe branduri proprii puternice, produse de calitate, inovație continuă și un simț aparte pentru preferințele consumatorilor și clienților noștri. 20 de ani pentru Elit înseamnă o promisiune îndeplinită și mândria recunoașterii publice a consacratului gust desăvârșit”, a declarat Voicu Vușcan, Administrator Elit.
Istoria de succes a companiei își are rădăcinile în filosofia proprie de business, care a condus la construirea unor spații de producție la standarde europene și la formarea unei echipe de profesioniști capabili să facă față provocărilor pieței. Compania a pornit la drum cu un capital 100% românesc și a crescut organic, prin votul de încredere al clienților și consumatorilor, câștigat prin muncă susținută, agilitate managerială și mult optimism.
Elit s-a dezvoltat încă de la început în ritm continuu, și-a extins treptat, dar cu pași siguri, capacitatea de producţie şi a menținut calitatea produselor realizate, datorită oamenilor dedicați care sunt direct implicați în procesul de producție și în toate departamentele de sprijin.
De-a lungul timpului, compania a dezvoltat un portofoliu de produse și branduri care însumează astăzi peste 300 de produse din carne autentice, cu un gust desăvârșit. Printre cele mai apreciate produse ale grupului producător de mezeluri Elit, Cârnații „Grătărel” din gama Plin de Carne, au fost desemnați câştigători ai premiului publicului „Votat Produsul Anului 2020”.
Începând cu anul 2018, compania este parte a grupului Smithfield, cel mai mare producător și procesator de carne la nivel mondial. Odată cu integrarea în familia Smithfield România, Elit a început să promoveze pe piața locală și produsele colegilor din Polonia (gamele Morliny, Yano și Krakus) și își propune introducerea pe piața locală a gamei Berlinki.
Pe lângă rețetele speciale, ingredientele calitative folosite, diversitatea de produse și gramaje, compania oferă consumatorului informat ceva în plus: garanția gustului desăvârșit. În plus, responsabilitatea Elit este prioritară pe întregul sistem de producție, prin asumarea unor valori asociate cerințelor unui consumator atent și bine informat: calitate, siguranță alimentară, gust autentic, diversitate de opțiuni și, nu în ultimul rând, încredere.
Munca susținută și încrederea în oamenii din echipă a făcut posibilă dezvoltarea companiei într-o piață concurențială strictă. Numărul angajaților Elit a crescut exponențial: pornind de la câțiva angajați în prima lună de funcționare, Elit este în 2022 o echipă de peste 2.000 de profesioniști dedicați, pasionați de industria gustului bun și de savoarea fiecărei rețete în parte.
De asemenea, prin extinderea constantă din ultimii 20 de ani a capacității de producție, a portofoliului de produse și branduri și prin creșterea echipei, compania are acum o producție de 32.000 tone de preparate pe an.
“Elit își consolidează poziția de top în rândul procesatorilor de carne, ridicând permanent standardele de calitate prin acțiuni care au la bază un program continuu de investiții în fiecare latură a afacerii. Investim permanent pentru a inova, pentru a maximiza standardele de calitate, pentru creșterea capacităților de producție, de depozitare și de distribuție a produselor noastre”, a spus Cristian Orădan, Manager General Elit.
Cu vânzări care s-au dublat în ultimii 5 ani, Elit a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 619 milioane lei. Astfel, amprenta economică a companiei și contribuția în comunitate devine tot mai semnificativă. Împreună cu clienți, producători și consumatori, Elit generează valoare pe întregul lanț de producție și generează o contribuție considerabilă la dezvoltarea industriei și la creșterea economică la nivel național.
“Elit a crescut an de an, datorită produselor noastre de cea mai bună calitate, dedicarea echipei și simțului special pentru preferințele consumatorului. 20 de ani pentru Elit înseamnă o călătorie frumoasă, cu rezultate de care întreaga echipa poate să fie mândră. Mulțumesc celor alături de care dezvoltarea a devenit o realitate: angajați, parteneri de business, furnizori, autorități, parteneri sociali și tuturor celor care au ales cu încredere portofoliul de peste 300 de produse Elit: familiile din România”, a subliniat Voicu Vușcan.
În ceea ce privește contribuția socială, Elit revine mereu către comunitate, chiar și în anii nelipsiți de provocări, oferind sprijin constant pentru proiecte sociale relevante. Compania este și va rămâne alături de spitale și susține procesul educațional de calitate oferit de universitățile locale pentru pregătirea viitorilor specialiști.
Filosofia proprie de business a condus echipa Elit la construirea unor spații de producție la cele mai înalte standarde europene. În cele patru fabrici proprii din București, Alba Iulia, Cugir și Arad, Elit produce toate gamele de mezeluri – salamuri, cârnați, specialități, crenvurști, parizer, afumături, prospături, crud-uscate, mici – activând pe toate canalele de vânzare, dar preponderent în comerțul tradițional, unde deține un portofoliu de 16.000 de clienți activi, de la mici producători la mari lanțuri de magazine.
Rețeaua proprie de 57 de magazine de tip supermarket comercializează, pe lângă produse din toate gamele Elit, o gamă largă de produse de larg consum. Comerțul tradițional în România reprezintă aproximativ 80% din vânzările companiei. În plus, echipa Elit abordează cu succes și retailul modern și deservește comunitățile etnice ale românilor din Europa.
Elit este printre primii producători de mezeluri care au recunoscut necesitatea unui sistem bine pus la punct de transport și livrare a produselor către parteneri și clienți. În momentul de față deține una dintre cele mai eficiente rețele de distribuție națională din România.
Distribuția se face prin 5 depozite logistice (Alba Iulia, București, Craiova, Bacău și Constanța) și peste 20 de depozite cross-docking plasate în mod strategic pentru a deservi clienții din orice parte a țării. Rețeaua de magazine Elit, cele 5 depozite, împreună cu rețeaua de distribuție care cuprinde o flotă extinsă de mașini frigorifice, fac posibil ca mezelurile Elit să ajungă în cel mai scurt timp pe mesele consumatorilor.
„În toți acești ani de activitate în cadrul companiei Elit mi s-a reconfirmat mereu importanța implicării personale și faptul că încrederea acordată echipei se întoarce înzecit, cu rezultate performante pentru companie, astfel încât ne mândrim acum nu numai cu produse de calitate, dar și cu servicii de cea mai bună calitate”, a mai spus Voicu Vușcan.
Elit se află constant într-un proces de inovare și creație, la baza căruia stă dorința de a deservi nevoile consumatorului final pentru produse cu gust desăvârșit, realizate într-un mod sustenabil. În acest context, autenticitatea în realizarea produselor joacă un loc de top. În crearea oricărui produs, oamenii Elit parcurg câteva etape pentru a oferi consumatorilor un produs autentic: mecanisme interne pentru inventarierea continuă a nevoilor, a gusturilor și a dorințelor clienților și consumatorilor, care ulterior sunt transpuse în rețete de succes. Aceste rețete se materializează în produse competitive, standardizate și targetate, pentru a căror finalizare, feedbackul consumatorului oferă nota finală.
Toate aceste eforturi se materializează în dorința de a avea o “calibrare perfectă” între cerințele consumatorilor și produs. Consolidarea corectă și continuă a produselor inovatoare oferă un grad de autencititate unic în piață, iar inovația devine un modus vivendi pentru oamenii de la Elit.
Inovația în domeniul producției de preparate din carne este o preocupare continuă în ceea ce înseamnă crearea de produse cu rețete bune, păstrând gusturile autentice. În acest sens, compania Elit a achiziționat cele mai bune tehnologii de producție, și-a asumat rolul de trendsetter al pieței, colaborează cu cei mai buni furnizori, a realizat un departament de R&D performant și nu în ultimul rând, a format și dezvoltat o echipă de management performantă.
Compania își propune să păstreze același trend de creștere și va continua dezvoltarea, cu un focus special pe brandurile din portofoliu: Elit, Premia, Plin de Carne, Veri, Pizzaro, Promo și Finom. Fiecare are identitatea sa proprie, iar împreună îndeplinesc majoritatea cerințelor iubitorilor de mezeluri. Acestea pot fi găsite atât în comerțul tradițional, în lanțurile de KA, în HORECA, în rețeaua proprie de magazine de tip supermarket și pe canalul de vânzări de export.
“Elit își dezvoltă operațiunile prin investiții permanente pentru a inova, pentru a lucra la cele mai înalte standarde de calitate, pentru creșterea capacităților de producție, de depozitare și de distribuție a produselor noastre. În consecință, în ultimii 20 ani am urmat o traiectorie de consolidare a poziției de top în rândul procesatorilor de carne, ridicând permanent standardele de calitate prin acțiuni care au la bază un program continuu de investiții în fiecare latură a afacerii. Fabricăm de la an la an mai multe produse, distribuim de la an la an cantități mai importante de carne și preparate din carne, dezvoltăm infrastructura, suntem în plin proces de dezvoltare și modernizare a fabricilor noastre. Contribuim semnificativ pe întregul lanț valoric și generăm profit la nivelul întregii economii. Vă dezvăluim și unul dintre planurile de investiție – construirea unei platforme logistice de mare capacitate la Alba Iulia”, a precizat Cristian Orădan.
Planurile de viitor rămân optimiste: modernizarea fabricii de mezeluri, a flotei de transport, investiții în infrastructură și, automat, creșterea numărului locurilor de muncă. Aportul de capital se datorează și integrării, în 2018, în grupul Smithfield România. Odată cu această integrare, compania și-a propus să vină și mai aproape de consumatorul final și de așteptările acestuia.
Consumatorul contemporan de mezeluri gustoase din carne de porc face alegeri conștiente, asumate. Gust autentic, sursă de încredere pentru materia primă, carnea de porc Comtim, principiile solide și sănătoase care ghidează producția – toate fac din Elit alegerea potrivită pentru familie.
Începând cu selecția materiei prime, procesul de producție, testarea și calibrarea gustului și în final ambalarea produselor, Elit oferă românilor o experiență clară și consistentă asupra rețetelor cu tradiție și produselor inovatoare. Brandul Elit s-a poziționat de la început ca ambasador al experienței de top în industria mezelurilor, cu scopul de a aduce un plus de valoare și gust. Produsele Elit sunt pregătite cu pricepere și grijă astfel încât să îi aducă împreună la masă pe toți membrii familiei și să contribuie la amintiri memorabile. Pentru clienți, Elit oferă customer-care constant, prompt, cu grijă și înțelegere față de nevoile imediate ale acestora, fie că sunt mici producători locali, fie că sunt mari lanțuri de comerț modern.
***
Despre Elit
Elit este un brand îndrăzneț, conversațional și amical, susținător al felului de a spune și face lucruri românești, de calitate. În prezent, Elit produce anual peste 30.000 de tone de mezeluri în cadrul celor 4 fabrici proprii din București, Alba Iulia, Cugir și Arad. Mai multe detalii: https://www.mezeluri.ro/.
Mai multe informatii:
În centrul preocupărilor noastre se află grija de a oferi produse sigure, de calitate superi...